Washingtonul îl invită pe şeful diplomaţiei chineze Wang Yi în SUA
Şeful diplomaţiei chineze Wang Yi a fost invitat în Statele Unite, la reuniuni la nivel înalt, în cadrul unor eforturi de reluare a dialogului între Beijing...
Şeful diplomaţiei chineze Wang Yi a fost invitat în Statele Unite, la reuniuni la nivel înalt, în cadrul unor eforturi de reluare a dialogului între Beijing...
Actorul englez Jonny Lee Miller va juca rolul prim-ministrului britanic John Major în al cincilea sezon al serialului „The Crown”, a anunţat vineri Netflix.
Curtea Supremă a Regatului Unit a început să examineze legalitatea suspendării controversate a Parlamentului, decisă de premierul Boris Johnson, dar...
Un bărbat a fost arestat după ce a pătruns în Catedrala Saint-Patrick din New York cu două bidoane de benzină şi brichete asupra sa, la câteva zile după...
Preşedintele american Donald Trump a dispus ca directorul Secret Service (United States Secret Service, USSS), o forţă de poliţie de elită, Randolph "Tex"...
Comandantul unităţii de luptă împotriva terorismului din cadrul Departamentului Poliţiei din New York (NYPD) John Miller a declarat miercuri că dispozitivul...
Reprezentanţi de rang înalt talibani negociază în secret cu oficiali afgani în vederea unui armistiţiu, potrivit comandantului forţelor americane şi NATO...
Doi fraţi gemeni au fost arestaţi la New York joi, după ce poliţia a găsit aproximativ 15 kilograme de substanţe explozive în apartamentul lor, iar...
Preşedintele american Donald Trump l-a catalogat drept un ”animal”, miercuri pe suspectul în atentatul cu o camionetă la New York, marţi, soldat cu opt...
Atentatul de la New York a fost comis marţi în numele grupării Statul Islamic, după ce a fost pregătit timp ce mai multe săptămâni, a declarat miercuri...